Blogul unui ciocoflender

Eram mic. Atat de mic incat nici nu-mi mai aduc aminte cati ani aveam. Locuiam in Tei (Bucuresti), pe Opanez (cine stie cunoaste), atunci cand tata a dat startul perusilor Cîrjeu. Ne-a facut o surpriza, un prieten de-al lui de la munca i-a dat 2 papagali (cel putin asa imi amintesc eu) perusi. Ne-a chemat mama pe mine si pe sora-mea la bucatarie (nu, nu sa mancam friptura de perusi) ca ne-a facut tata o surpriza. La putulica care eram atunci tot ce am vazut au fost doua pasarici micute si dragalase, una albastra si una verde, foarte bune de strivit in manutele mele mici sau extrem de bune pe post de jucarii de jumulit, intr-o cusca extrem de mica in care saracii papagali au facut cocoasa acele 2 zile in care au stat in ea. Eu m-am dus imediat la ei si, bineinteles, l-am tras pe cel verde de coada. Tata imediat: "Nu ii mai atinge ca nu le place si o sa te ciupeasca", iar eu instantaneu am tras mana. I-am dus in casa bla bla bla. Eu ii tot "studiam" ca erau noi si eram curios "Ce puta mea sunt saraciile astea?". 2 zile au trecut si a venit colivia uriasa care a dus in ea tot neamul. In ea au fost primii papagali, urmasii, ouale, puii, mama lui Pitzy si cel mai important Pitzy fara pene!:)) Saraca colivie acum probabil zace vai de ea si ruginita printre gunoaie, dupa moartea lui Rockie (tac'su lui Pitzy) era inevitabila aruncarea ei la gunoi, ruginita si vai de mama ei, toate rupte si repararea imposibila au facut ca ea sa zaca acum in bucatele prin cimitirul gunoaiele. In fine. A venit timpul sa le punem nume. Tot ce stiam e ca verdele e baiat, albastrul e fata (si s-a nimerit). Eu imediat am zis un nume pentru verde, Rocco sau Roccolino nu mai stiu, dar era ceva foarte ciudat si greu de tinut minte, pentru ca era un desen pe atunci pe Minimax cu un papagal verde vorbitor care avea numele respectiv. Tata si mama imediat "E rahat.". Am stat toti ce-am stat sa ne gandim si pana la urma mama cu tata au ajuns la Coco si Cocolina (desi mie nu mi-a priit). Coco, cel verde, iar Cocolina, cel albastru, defapt cea albastra. Nu pot sa zic ca au dus o viata extraordinar de frumoasa liberi prin casa zilnic si bla bla bla. Dar pot sa zic ca nu au fost neglijati si aveau tipul mediu de viata satisfacatoarea pentru un perus captiv, in comparatie cu vecinii care aveau si ei perusi si ii tineau inchisi non stop ai mei erau in Rai. Eu nu puteam sa le dau drumul fiind prea mic, iar sora-mea nu prea era interesata, si chiar daca ar fii fost si ar fii vrut sa le dea drumul prin casa nu ar fii lasat-o mama cu tata de frica. ;)) Mama cu tata le mai dadea drumul, sa zic saptamanal, in week ca erau liberi. Nu erau dresati, dar se vedea ca nu au fost nascuti in casa dupa felul cum zburau. Jucau prinselea prin casa o ora fara sa aterizeze si nu oboseau deloc, spre deosebire Piti care dupa o tura de camera de 10 metrii obosesti de mama focului. Zici ca erau avioane. Au trecut 5 ani si ceva si Coco a inceput sa dea cu capul de colivie (nu intentionat), nu mai putea sa zboare si daca il luai in mana nu caraia, nu te ciupea si nici nu incerca sa scape, ci inchidea ochii si practic isi lasa capul pe spate sa cada. Eu nu realizam ca e bolnav, mama cu tata imi spuneau ca nu are nimic si cand le ziceam sa il duceam la doctor ziceau ca nu au timp de asa ceva. Asta a fost una dintre neglijentele uriase ale noastre, sa nu zic ale parintilor mei. Eu am vazut ca tot sufera si ii e rau si am zis gata ca tre' sa ii dau drumul prin casa. Mama nu m-a lasat si a durat ceva pana am convins-o si cand tata nu era acasa, ca altfel s-ar fii luat de noi, i-am deschis portita. Am asteptat peste o ora si nu a iesit. Statea pe bara si tremura fara sa dea vrun semn ca doreste sa rasa afara. Din prostia mea m-am dus si am speriat-o sa iasa afara. Ce bucuros eram, dar era clar Coco era speriat si nu stia ce sa faca. Zbura in cerc, gafaia, arata clar ca a obosit, dadea cu capul de pereti (de retinut ca la inceput nu avea nici o problema din astea) si de tavan, apoi a venit partea rea. S-a lovit cu capul de tavan si a cazut dupa sifonier. Spatiul fiind foarte mic intre sifonier si perete, Coco statea lipita de perete cu o parte si cu cealalta de sifonier, strivit si plangea. Mama dupaia "Ti-am zis eu ca nu e o idee buna". Eu gata eram sigur ca nu o mai salvam si ca moare acolo si eram speriat, dar mama, fiind ingenioasa, a luat o matura si cu coada ei a reusit sa il scoata pe Coco si sa il bage inapoi in colivie. Mama zicea ca e bolnav ca ii dadea Cocolina des cu ciocul in cap. Adevarul e ca si eu vazusem de mai multe ori ca il batea cu ciocul in cap. Nu au mai trecut decat cateva zile pana cand mama a venit la mine si mi-a zis ca a murit. Mama, cat am putut sa plang. Imi amintesc ca a venit sora-mea de la scoala si m-a vazut plangand si a intrebat "Ce s-a intamplat?", iar eu "Ce crezi? A murit Coco... De parca ti-ar pasa tie.". Sora-mea maturizata (sa zicem):)) nu a plans si nici nu a parut surprinsa, ca si cum nu i-ar fii pasat, de parca stia ca o sa moara in acea zi, probabil se astepta. Eu imediat "Oricum tie nu iti pasa, nu te mai preface ca iti pasa.", ea a raspuns "Daca nu plang nu inseamna ca nu imi pasa.". Ca sa ma potoleasca, mama cu tata mi-au luat alt perus, si anume Rockie (Rochii). Un perus barbat, practic pui pe langa Cocolina care era cu cam 4 ani peste el, verde, aproape identic Coco, doar ca era verde mai deschis putin. La inceput am vrut sa ii zic tot Coco, dar imi aducea aminte de el, asa ca l-am numit Rocco, dar dupa un timp am inceput sa il alint Rockie, si asa a ramas. La scurt timp dupa integrarea lui Rockie (de retinut ca s-a inteles foarte bine cu Cocolina), Cocolina s-a imbolnavit. I-au crescut niste... cum sa zic... galme peste nari. Galme mari ca doua pietricele si nu mai putea respira, foarte greu. Nu am vrut sa se repete aceeasi scena cum s-a intampla cu Coco asa ca am dus-o la veterinar. Veterinarul i-a facut o injectie si ne-a dat o siringa cu o substanta in ea sa ii dam in cioc zilnic si sa revenim peste o luna cand se termina siringa. A trecut o luna si galma s-a retras. Si aici intra in actiune neglijenta. Vazand ca nu mai are nimic, mama nu a mai vazut rostul sa o ducem din nou la veterinar. La numai cateva zile galma a revenit, si de 3 ori mai mare. Am dus-o iar la veterinar si a zis ca nu are ce sa ii mai faca ca s-a inrautatit ca nu am revenit cand trebuia. Tot ce putea face era sa ii prelungeasca putin chinul si viata. Mama nu a vrut. Gata asta e moare moare, nu o chinuim. Eu mic si inocent, ce gata nu. Nu vreau sa moara. Si am convins-o si veterinaru' ne-a dat alta siringa cu alt lichid de dat zilnic. Dupa o saptamana/doua, starea ei s-a imbunatatit, se vedea ca galma s-a mai retras, dar bucuria, bucuria, si peste cateva zile a murit. Am venit de la scoala, eram in a 4a parca. Si ma cheama tata la masa cum intru in casa. Ma pune sa ma asez si zice: "Am o veste proasta. A murit Cocolina. Stiu cat ai tinut la ea, dar s-a dus. Daca vrei maine o sa mergem sa iti luam altul.". Eu: "Aha. Bine.". El: "Bine? Adica nu esti trist?.". Eu: "Nu, ca am inteles." . El: "Ma bucur.". Eu mic si inocent cum eram, vedeam moartea saracului animal cea mai buna oportunitate sa imi ia altul nou, alta culoarea, alta jucarie, alta distractie... R.I.P. Coco & Cocolina...
In urmatoarea zi ma duc eu cu mama sa cumparam un perus. Imediat am pus ochii pe un papagal alb. Gata: "Mami, ala mi-l iei.". Vanzatorul a zis ca e pui si e prea mare papagalul care il am acasa asa ca a luat un perus blue spre alb (vanzatorul a zis ca are 3 ani). Si asa a venit Kiri (Chiri). La inceput i-am zis Kiri-Kiri (Chiri-Chiri), dar era mult prea lung asa ca am ramas la Kiri. Si asa s-a format perechea perfecta. Rockie+Kiri=dragoste la prima vedere :)). Cam 2 ani am stat cu ei in Tei, apoi ne-am mutat in Buftea (jud. Ilfov), din cauza divortarii parintilor mei. Deviez putin de la subiectul perusi. In acesti 2 ani am vazut la o vecina ca avea broscuta testoasa si am vrut si eu si de ziua mea mama mi-a luat 2 broscute testoase cat unghia. Le-am numit Broschi si Nimo. Nimo dupa Nemo. O prietena de-a lui sora-mea a fost cu ideea sa o numim Nemo si eu i-am zis Nimo. Ea si acum se proclama cea care l-a botezat :)). Desi broastele testoase traiesc mai mult ca oamenii, acestea nu au rezistat mai mult de 1 an. Nimo a murit primul, dar Broschi s-a imbolnavit prima. Nu stiu sigur nici acum ce avea, dar cand am fost la veterinar a zis ca e bolnava, dar nu stia ce are si nu poate sa ii faca injectie ca e prea mica. Veterinarul acesta deja pot sa zic ca a fost veterinarul neamului Cîrjeu. Ba i-am adus broscute, ba perusi... Peste cateva saptamani, a murit Nimo. Cauzele decesului nestiute nici acum. Stiu ca am fost destul de trist, apoi peste 2-3 luni a murit Broschi. Am gasit-o moarta in acvariu. Cauza? Neglijenta. Stiu ca nu ii mai schimbasem apa si nici mancarea de 2 saptamani si cand am vazut-o moarta am zis "E, asta e. Mama vezi ca a murit Broschi.", mama : "Bine.". Incredibil cum am tratat saracul animal... si cand ma gandesc cat am plans cand am aflat ca e bolnava Broschi, iar cand a murit deaia nu mai puteam eu.:| R.I.P. Nimo & Broschi...
In Buftea am stat cu mama, sora-mea, bunica-mea, bunica-miu, Rockie si Kiri. Un semestru de scoala si jumate din al doilea am locuit in Buftea. Acolo a inceput totul.
Dar inainte sa povestesc despre asta, sa ne ducem in alta parte. Si anume in Rahova (Bucuresti). In acelasi timp matusi-mea si-a cumparat un perus galben. Nu stiu sigur sa zic cat a trait, dar din cate imi amintesc cam un an, apoi a murit, bineinteles din neglijenta ei. Desi eu stiam ca a scapat, cu ceva timp inainte sa vin in Germania mi-a povestit: "Imi aduc si acum aminte ca eram la bucatarie, caraia rau si eu il tot injuram ca ma stresa, si in urmatoarea dimineata l-am gasit mort. Caraia ca nu avea mancare. Niciodata nu o sa uit.". Saracul papagal... R.I.P. perusul unknown...
Revenim la poveste. In Buftea, Rockie si Kiri pareau tot mai agitati si intelegeam de ce, iar bunica-miu nu suporta galagia si ei stateau la el in camera, asa ca i-a astupat si ii tinea mereu astupati. Asta pana cand intr-o zii sa le faca mama curat bla bla bla si ce gasteste? 1 ou pe jos. "WTF?!" Noi pe atunci eram asa uimiti, dar acum mi se pare ceva normal ;)). Intreaba mama la veterinar si a venit cu un cuib acasa ca asa i-a recomandat veterinarul. Trece o saptamana si ia ghici. Nu o mai gasim pe Kiri. Unde-i Kiri, unde-i Kiri. Dupaia auzim zgomot din cuib si ne-am dat seama ca e acolo. N-a mai iesit o gramada timp de acolo. Bun si intr-o zii ma pregatesc eu sa ma duc la scoala si ia sa trag si eu cu ochiul sa vad ce are in cuib. Pfai si ce m-am speriat. A sarit un pui in sus si i-am vazut capul fara pene. Am zis ca e Dracu' :)). Bla bla blauri... trec zilele si iese un pui din cuib. Cade pe jos in colivie si acolo ramane nu se mai ridica nimic. Cauta mancare si merge in cercuri pe jos. Parintii gata nu-l mai hraneau, sa se descurce! I-am pus noi mei pe jos. Si cand ma gandesc ca nu avea pene deloc! Hahaha! Ce dragalas era. Si plangea toata ziua, saracu' bunica-miu :)). Trec zilele incep sa-i creasca penele la pui dar tot pe jos sta. Si dedata iese un cap din cuib. Dar doar capul. Hahaha cat am putut sa rad cu mama si cu sora-mea. Vai... Dar nu iesea afara, statea cu capul afara. Pana s-a ridicat ma-sa de pe oua si poc il tranteste jos sa iasa ea cu capul. Aolo ce vacuta. Deocamdata astia sunt toti puii. Unul verde si unul verde deschis spre galben. Cel mai mare, adica cel verde spre galben era femela, iar celalalt verde inchis inchis inchis, cum era Coco, era baiat. Ne-am mutat in Voluntari (jud. Ilfov) cu chirie (eu,mama,sora-mea). Cei doi pui nu le-am dat nume pentru ca am zis ca o sa le dau cand or sa creasca sa ii duc la veterinar sa vad care e fata/baiat, dar am aflat pana la urma si fara veterinar. In Voluntari a inceput tornada. Iar s-a pus pe oua Kiri. :)) Trecand peste bla bla blauri, a facut 4 pui. Si a iesit Pitzy (Pitii) la lumina! Asta s-a intamplat acum 3 ani, in August se fac 3 ani. Am avut de ales intre 4 pui ca am zis ca 1 il iau al meu sa il las liber si sa il rasfat si sa aiba ce nu au avut ceilalti perusi. 1 pui blue, 2 pui verde inchis si 1 pui verde foarte deschis spre galben. Eu am vrut sa il iau pe cel blue la inceput, dar mama a zis: "Mai bine ia-l pe cel galben ca d-asta nu ai mai avut pana acum.". Si m-a convins. Si pac Pitzy de atunci e Pitzy de acum. Uau! Cum era atunci si cum e acum :)). Unul dintre cei verzi i l-a dat mama la un amic de-al ei si fi-sa s-a jucat cu el si a scapat . :| Si era de varsta lu' sora-mea... Nu inteleg cum puii mei l-a scapat. Celalalt verde i l-a dat sora-mea unei prietene de-a ei, cea care l-a "botezat" pe Nimo. Si e singurul care mai traieste si acum impreuna cu Pitzy. Cel blue i l-am dat propietarului din Voluntari si a plecat la mare si a murit. Doamnee... Putea sa ni-l dea inapoi sau ni-l dea sa il tinem cat era la mare. Cand a murit a zis: "Mai bine ca a murit ca ii facea rau lu' fi-mea.". Pai 'tu-ti pe ma-ta de propietar prost mai bine mureai tu si lasai saracul animal sa traiasca. Cum sa zici asa ceva... Ca e bine ca a murit... Nu e o jucarie!!! Regret si acum momentul cand i l-am dat. Dupa mai putin de un an ne-am mutat in Militari (Bucuresti) cu chirie. Acolo Kiri a mai facut un pui care i l-am dat unui prieten de-al meu. Prietenul asta al meu mi-a zis ca a scapat, dar mai tarziu am aflat ca a murit, nu a scapat... Ce oameni. R.I.P. saracii pui... Cei doi pui, primii facuti i-a dat mama matusi-mii care cand s-au dus la mare i-au lasat la bunica-mea in Ciolpani (jud. Ilfov) si bunica-mea i-a pus afara la geam sa ia aer ca era soare si frumos si s-a dus in pat si a adormit si cand s-a trezit venise furtuna cat a dormit si a gasit colivia goala pe jos. Ce neglijenta... Ce oameni... Si asta nu ma exclude pe mine ca eu sunt vinovat ca am avut incredere in ei si pentru cum eram cand eram mic si cum tratam saracele animale. Peste un an l-am vazut pe Rockie ca tremura. I-am zis lui mama, mama ca nu ca nu are nimic. Peste o saptamana l-am gasit intins pe jos tremurand intr-un colt. L-am dus la veterinar si a zis ca s-a dezhidratat din cauza ca a facut prea multi pui si a dat la pui de mancare ca Kiri statea pe oua si nu s-a mai hranit si pe el si nu mai are ce sa ii faca. I-a facut o injectie si a zis ca nu stie cat mai rezista. L-am despartit de Kiri si peste 2 zile cand am venit de la scoala am gasit colivia goala. Am intrebat-o pe mama si a zis ca l-a gasit mort si m-a mintit ca l-a dus la veterinar si veterinarul l-a dus intr-un loc anume (adica cica nu l-a aruncat la gunoi), lafel m-a mintit si cu Cocolina ca a dat-o femeii de servici sa o duca unde stie ea, si eu am inghitit galusca, dar nu si la Rockie. R.I.P. Rockie...
Deviez iar de la subiect. Cat timp am stat in Militari, sora-mea a primit o veverita siberiana de majoratul ei. Acum e la prietenul ei in Salajan (Bucuresti).
Revin. Apoi m-am mutat in Ciolpani la tata si la bunica-mea unde tata il tinea acoperit pe Pitzy non-stop pentru ca il deranja, vai Doamne si nu ma puteam contrazice cu el. Are un temperament aparte. Pitzy si-a ros coada si si-a smuls penele de pe piept si si-a facut ditamai rana pe piept. Din cauza asta Pitzy nu mai are coada si n-o sa mai aiba niciodata, ca nu si-a smuls-o, ci a rupt-o pe 3 sfeturi si a ramas o bucatica mica inauntru. Pe Kiri i-am dat-o amicului meu caruia i-am dat ultimul pui, cel din Militari, si pana si acum in momentul asta traieste bine si sanatoasa... si are 8 ani! Cand am plecat din Ciolpani si m-am mutat in Germania, Nürnberg pe Frankenstraße acum 3 luni la mama, Pitzy si-a revenit cu pieptul, adica i-au crescut penele laloc. A facut 3 oua Pitzy si am dus-o la veterinar. In August face 3 ani. Veterinarul a zis ca nu are paraziti, dar e ceva unic la ea ciudat cu pieptul. Ca e ca un balonas gata sa explodeze si ca am facut bine ca m-am dus la el ca altfel daca mai stateam 2-3 zile murea. Si a mai zis ca are diaree din cauza la oua. I-am explicat de stresul din Romania si a zis ca din cauza ranii care si-a facut-o pe piept i-a intrat aer in piept prea mult si s-a facut un balonas pieptul ei. I-a facut o injectie, mi-a dat vitamine de pus in apa si un fel de gelatina de dat dimineata si seara cu siringa in gura pentru piept. Acum sper sa se faca bine si astept progresele. A costat in total 110 euro tot pentru Pitzy, tot veterinarul + 30 euro transportul cu taxi de pe Frankenstraße pana pe Semmelweistraße unde e veterinarul. 110 euro, na 80 euro fara cei de transport inseamna 320 lei, in banii vechi 3 milioane 200. Uau.
Acum probabil cel ce citeste acum postul tocmai a zis "Cine pula mea ar da 3 milioane 200 pentru un papagal?!", dar cand iubesti ceva si nu vrei sa-l pierzi niciodata ai da tot din casa doar ca sa stii ca e bine.
In total Kiri a facut 7 pui (primii 2 din Buftea, 4 din Voluntari incluzand-o pe Pitzy si 1 din Militari)si doar 2 au supravietuit.
Din toti perusii care i-a avut neamul meu pana acum, doar Pitzy care e la mine, puiul verde care e la prietena surorii mele si Kiri care e la amicul meu.
R.I.P.: Coco, Cocolina, Rockie, Nimo, Broschi, cei 2 pui din Buftea, cei 2 pui din Voluntari, puiul din Militari.
As vrea sa imi zica cineva un animal care sa fi trecut prin cate au trecut acesti perusi, mai ales mutarile de colo colo.