Blogul unui ciocoflender

Acum 2 zile am primit o veste la care nu mă așteptam, deși știam că o să se ajungă aici, nu voiam să cred. Știam că e bolnav bunică-miu, dar nu credeam sau nu voiam să cred că o să moară. Era o seară plăcută, am vorbit în seara aceea cu mama și îmi zicea că e la spital și nu știe cât mai rezistă. Urmând ca peste 2 minute... să aflu că a murit. Nu mi-a venit să cred. Am primit vestea mult prea brusc. Era ciudat... M-am învinovățit că el e în țară, iar eu în Germania și nu pot asista la înmormântarea sa, dar m-am învinovățit și că nu am putut să-l mai văd măcar o dată înainte ca el să se ducă. Totuși poate că e mai bine așa. E mult mai bine că nu l-am văzut în starea „finală” și că o să mi-l amintesc cum a fost „bine”, spre deosbire de celălalt bunic al meu la care am asistat la înmormântare, iar acum nu-mi pot scoate din cap cum l-am văzut ultima oară. Bunicul meu, Șerpe Nicolae (Nicu), a fost un om bun. Chiar dacă uneori avea reacții ciudate și chiar dacă era mult prea axat pe școală, asta pentru că el credea că școala poate să deschidă ochii generației ăstea tâmpite. Dar bunicul meu, și nu exagerez când o spun, avea 5 generații de inteligență peste majoriatatea persoanelor. A citit cât n-a citit toată generația asta toată pusă la un loc. Era foarte deștept. El a fost a doua persoană din viața mea care mi-a explicat că Dumnezeu nu există. Mi-a arătat 3 pahare, două pahare jos și unul peste ele. Mi-a zis că paharul al treilea stă în aer. M-a întrebat apoi dacă accept să îl cred, deși pare ilogic sau aleg să cercetez. Dacă îl credeam, nu aveam voie să gândesc. Mă întreb acum dacă s-a întâlnit cu Iisus, hah. Ne-a iubit enorm, știu asta. Și știu că a suferit enorm când am plecat din țară. Tataie a publicat 3 cărți la o editură românească, dar pentru uz propriu: „Aproape neant”, „Aisberg” și „Sacrilegiul unui diletant”, împreună cu cele 3 cărți mi-a oferit și o mică poezie scrisă în germană. O voi scrie la sfârșit. Îmi pare rău că nici până acum nu le-am citit, doar din prima am citit câte ceva.. și am înțeles ce vrea să zică titlul. Cartea a făcut-o când s-a îmbolnăvit, când a început să se simtă rău și și-a dat seama că nu mai are mult de trăit. E ușor să-ți dai seama ce vrea să zică titlul. Bunicul meu a fost un om bun, și regret enorm moartea lui. Pot să afirm că lumea asta rea l-a omorât, chiar dacă pare ilogic. L-am văzut de sute de ori nervos lumea asta și l-am auzit când era mic cum vorbea de guvern si de lumea înconjurătoare. Întreb eu acum... unde e Dumnezeu? Dar ăsta e un alt subiect și nu am chef să-l abordez acum. Odihnească-se-n pace! Măcar acum nu mai suferă și nu se mai chinuie.


Herr Daniel Cîrjeu,

Wenn man der Iugeud reine Wohrheit sagt,
Die gelben Schnäbeln Keineswegs behogt,
Sie aber hinterdrein vach Jahren
Das alles derb eu eigner Haut erfahren,
Daun dünkeln sie, es käm` aus eiguem Schopf;
Da beisst es denn: der Heister war ein Tropf.
                                                   (Soethe - „Faust”)